2 ianuarie 2011

Zogreanu


Ploua marunt peste Bucegi...

Marunt...ca in povesti...

Cãdeau tacute lacrãmile reci

Din negrul lumilor ceresti.

Urca din greu pe Valea Rea

Feciorul de gropar,

Nu ii pãsa de noaptea grea

Ce-i arãta coltii de jar.

Cãta in sus cu ochii-ntunecati

De gheara nebuniei,

Ducea-n desagii incãrcati

Uneltele Urgiei...

Ardea,sub bratul sãu, mocnit,

Otrava biruintei,

Pãtau hangerul paricid

Tãmâile credintei.

Simtea in mânã grea puterea

Si arma nemuririi,

In vant si-n ploaie ii plãcea

Sa muste seva firii.

Avea, pe degetele lui,

Amprentele durerii,

Sclipea perfid si amãrui

Inelul disperãrii.

Aflase cand era un ţânc

Desagii si hangerul,

Crescuse aprig cunoscând,

Cã o sa-ngroape Cerul.

Vroia sã stie, si stia,

Sã-si implineasca vrerea

Scrasnea din dinti si isi traia

Si ura si durerea.


Adulmeca plutind in zãri

Pârjoalele multimii,

Mergea in noapte pe cãrãri

Spre vârfurile Lumii.

Cãlca in intuneric insotit

De fiarele pãdurii,

Rostea cu ele indârjit

In graiul vârcolacilor, si-al Lunii.

Era in noaptea dintre Lumi,

Era la miezul noptii,

Vedea Pãmântul si cu Cerul

Cum isi unesc in viatã mortii.

Avea sub el, in nouri,intreaga semintie,

Ce-au fost, ce sunt si cei

ce asteptau sã vie,

Privea,râdea,golea desagii si urla

Suspinul de Urgie!

El merita sa fie cel

Ce sa implineasca veacul,

Curgea in sangele din el

Tot Raul din tot neamul.


Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...