Piatra Craiului : Braul de Mijloc

Se facea ca era in luna lui Iunie, 2010. Cu aceeasi mancarime in talpi, permanenta si care nu ma va parasi niciodata, nici macar DUPA, deci o sa fiu moroi, Indianul Tapla Iute m-am decis sa talpuiesc nitel prin Piatra Craiului.
Nu singur, ci cu umbra din poza de mai sus,sau de mai jos, numitul Ceapone Umbrone, il Cappo de Tutti Cappi della fotografia artistica.

Daca mergeam cu un ginecolog, probabil ca acela ar fi avut puse la brau, in loc de teleobiective si filtre de polarizare, chiureta si forcepsul. Hmm, merita incercat >:)
CU ajutorul KUK-ului debarcaram la Plaiul Foii pe la ora 13. Era ok pentru traseul de parcurs astazi.
Urma sa dormim undeva sub intrarea in Brau, loc de mare taina.
Si drumul e lung..

Si tare frumos..


Uneori incurcat, noroc ca ne ajuta oamenii muntelui:
Wish I had an Angel:

Vremea este tare frumoasa. Poate prea tare frumoasa, caci sunt aproape 40 de grade si gafaim sub rucsaci.
In plus, constatam ca toate mustele din Europa si-au dat intalnire pe vaioaga asta, wtf, puteau macar sa anunte.
Nu sunt eu prea frumos, dar nici ca am fost vreodata:

Usor usor parasim grosul padurii, trecem si de unul din multele grohotisuri din Piatra Craiului, si patrundem in Abruptul Muntelui.
Dupa un urcus fain si fara sa dam detalii, ne apropiem de Castel.
Facem o binemeritata pauza si poze, pe care nu vi le aratam insa, ignorantilor, ca nu meritati.

Mai intai sa parcurgeti tot Craiul si apoi mai vorbim.Sau nu.
Mai sus de Castel, Maria Sa ne intampina impunator:
Evident ca ne apuca amorul artei si ne dedulcim la poze.Iar.


Cred ca poza i-ar fi iesit mai bine daca facea doi pasi in spate >:)
Din fericire nu i-a facut, deci El Indiano nu m-am aruncat dupa el sa-l prind.
Mama Indianule cat ai slabit :))

Plecam spre locul cel de taina.
Traseul trece prin unele din multele vaioage ale Craiului:

Accesorii sado-maso, absolut indispensabile:
Cei patru Apostoli erau trei: Luca si Matei

I'm on the highway to hell.. :
Finalmente ajungem la Locul Cel de Taina.
Dupa cate persoane sunt trecute in jurnal, constatam ca nu mai e chiar de taina.. In fine, se putea si mai rau.
Din jurnal reiese ca noul acoperis ( Lindab!) fusese montat cu 6 zile inainte.
Este executat exemplar, ca la carte.
Din motive lesne de inteles, Il Indianno am decis sa nu pun poze de aici. Daca nu intelegeti motivele, cu atat mai bine >:) .
Este foarte frumos aici:

A urmat Cina Cea de Taina, FOARTE bogata in proteine.
Una din victime:

Secretul este sa-l tai de-a lungul, ii arunci continutul stomacului, apoi ii fierbi, ca sa ii omori parazitii. In caz contrar poti sa faci o toxiinfectie sau meningita si sa intri ca prostul in coma.
De parca daca ai intra ca desteptul ar fi vreo diferenta.
Din fericire pentru neamul Limaxos, Ceapone imi flutura niste conserve cu peste si pacteu pe sub trompa, asa ca avantul meu de Ray Mears si Bear Grylls la un loc este pus in impas. Ma si nu am ezitat decat un pic, suficient cat toti limacsii de pe versantul vestic al Craului sa se ascunda!
Sa mai spuna cineva ca melcii sunt inceti.
Asa ca, ce sa facem, am fost nevoiti sa ciugulim din conserve. Revenim noi, manca-v-ar tata de melcusori gustosi.
Dupa Cina cea de Taina ( lasa ca vedeti voi data viitoare, gasteropozicuti mici si dragi) ne-am bagat la Sedinta foto cea de Taina.
Dupa cum am zis, nu mancaseram melcii, deci e clar ca nici in conserve nu mai poti sa ai incredere in ziua de azi:

Apus de Soare:



In tot acest timp, am avut parte de niste musculite fara nici un Dumnezeu, care ne-au ciupit de toate extremitatile, componentele si accesoriile posibile, de acum cand Indianul va scrie toate acestea, sunt plin de ciupituri rosii.
Vazand ca nu e de gluma, ne-am introbagat la Somnul cel Top Secret.

Ziua a doua

El Guapo m-am trezit dis de dimineata, cu un avant tineresc remarcabil sa arunc in mortii ma-sii telefonul ala cu alarma lui cu tot.
Fatalitate, pana la urma l-am iertat, spre disperarea lui Ceapone care mai motaia pe prici.
Vremea este superba.

Pe la ceasurile noua ale diminetii ne luam ramas bun de la melcusori si parasim Locul cel de Taina, intrebandu-ne retoric, verbal si in scris " Who the ef is Ionela?"
Iata si ce te asteapta daca esti prost si nu te descurci cu traseul:

In ciuda mutrei, Indianul e destept, asa ca ii dam bataie pe hatas:

Direct pe hornul ala cu bolovan in sus, apoi urmeaza si alte hornuri si iesim in traseul Anghelide.


Peisajul este bestial:

Dupa inca o suta de metri de urcus pe un grohotis, ajungem in poteca Braului de Mijloc.

Priveliste de vis spre Lanturi:

Ceva mai incolo , dupa prima coama de iarba , exista si un loc de cort:

Noi ii dam in sensul opus, spre Refugiul Sperantelor.
Imediat ajungem la " Grota La Ulcior", acolo de unde mereu insetatul Ceapone da dovada de cojones si bea apa din pet-urile puse special sa adune picaturile care cad din tavan.Tot de aici beau si caprele negre. Si policioara de piatra, cu apa, este in regula, se poate bea aici si muriti acasa. Asta daca sunteti veniti cu masina, altfel nu mai apucati , fiilor, si o mierliti in tren, la cat de naspa merge CFR-ul.
Ceapone nu este insa impresionat de aceste sumbre supozitii si, dupa ce isi potoleste setea, isi ia apa si la el, sa aibe in continuare. Eu Indianul recunosc ca nu am avut curajul sa fac asta, si m-am limitat la apa carata de jos, si asa destul de putina.
Spre sud vest se vedea ref Sparlea:

Incepem coborarea pe grohotis:
>:)
Un moment de odihna:
Merg pe unduite cai:
Un mic amuzament:
Si inca un moment de odihna:

Ajungem "La Placi", un diedru cazut, totusi destul de expus pe stanga:
Dupa ce trecem, se vede mai bine despre ce era vorba:
Ne apropiem de Termopile:










Triliarde de muste:
Ne decidem sa coboram pe Valea Podurilor pana in Plaiul Foii. Urmam poteca in jos, ghidandu-ne dupa momai. Evident ca ratam ramificatia la dreapta si intram pe Braul de Jos.
Pe care am mers si am inceput sa urcam de mai aveam un pic si ajungeam inapoi "La Ulcior", pe dedesubtul Braului de Mijloc,pe unde veniseram adineauri, dar in sens opus.
Numai ca in acele momente de restriste, dupa ce am analizat sintactic si morfologic un proaspat rahat de urs, drept in poteca, mult prea inteleptul Ceapone a dat glas ideii comune ce ne strabatea: " hai Mosule inapoi, ca asta-i Braul de Jos.."
In marea noastra eruditie, am zis asa: " Daca traseul se numea VALEA Podurilor, inseamna ca trebuia sa fie totusi la vale!"
Mah da cep Indieni suntem noi de nu suntem in stare sa coboram pe o banala Valea podurilor, traseu vechi, vorba sheea...
Cu aceste ganduri in fofo, ii dam inapoi si, asa cum era de asteptat,dupa ce parcurgem Braul de Jos inapoi, facem stanga, de data asta, in dreptul unor momai dojenitoare, si incepem coborarea pe traseul corect.
Coborarea prin padure este o cursa cu obstacole, miliarde de arbori fiind doborati de vijelii drept pe poteca:

>:)
Priviri inapoi:


Finalmente Marele Spirit se indura de noi si, dupa o ora jumatate de coborat prin padure, ne scoase in cale un izvor generos. Demult nu am mai avut parte de asa o satietate la baut apa ca atunci: nu ma mai saturam :))
De acolo in jumatate de ora coboraram direct la Plaiul Foii, dupa ce pe drum ne intalniram cu mii de pitici, veniti cu autocarul.
O ultima privire inapoi:
Asta fuse bucata de Brau Milociu. Am fi mers pana in Ascunsa, poate, dar nu mai fuseseram pe Valea Podurilor( si nici pe Braul de Jos :))) si ne-a parut bine ca am ales traseul asa.
Cei patru Apostoli va multumesc pentru atentie.
Amin!