Acele Morarului (Bucegi) sau "Noaptea nu-i ca ziua"

Suspect de mult prea iubiti piticei, bine m-ati regasit la o noua istorisire inainte de culcare.
Sau sculare, depinde ce fel de pastile ati luat.
Se facea ca era prin toamna lui 2010 si
impreuna cu Ceapone ne-am apucat sa ne numaram oo-le!
Amu, agezmui-v-ar Al de Sus sa nu va prind ca ma intrebati de ce, care, cum  si ase mai incolo, ca va afurisesc, albi-v-ar oasele la Bellu.
Va spui doar ca povestea e lunga, incepuse prin 2005 intr-un dormitor din cabana Curmatura si toti dormeam. Sau asa aveam noi impresia. No, cand ne treziram in dimineata asheeeea de demult, cineva era socat.
E, si amu cum numaram noi, cum le dadeam, cum le-mparteam, pe cartoane numaram, tot IMPAR noi obtineam.
 Cu alte cuvinte, lipsea ceva!
"Imposibil" ziseram noi, "totul functioneaza ca uns", insa, dupa alte cateva calcule am gasit raspunsul:
Lipsea ca nu merseseram pe Creasta Acelor Morarului in muntii Bucegi.

Fericiti nevoie mare, ne-am pus oo-le la cale si pe 24 Oct 2010 iata-ne debarcand din tren in chamonixistul orasel Busteni fix pe la ora 9 Am, o ora buna de numarat oua si nicidecum sa mai ai ambitia sa urci pe lumina Coltii Morarului.
Cum noi deja numarasem oua pentru trei generatii, am ales varianta secunda...
Cu aceasta ocazie El Indianul tin sa multumesc "constructorilor" care nu mai termina  de refacut calea ferata intre Comarnic si Predeal  urandu-le traditionalul " Numara-ne-ati  oo-le"

No, fac o mica paranteza, pentru ai dintre voi mai nedusi la scoala si nici la munte,sa va spui ca in Bucegi, de la Varful Omu se desprinde spre Est Masivul Morarului care pana in zona unde incepe sa se lase vertiginos catre Valea Prahovei isi dezvolta O spectaculoasa Creasta din care se ridica semetele Acele,turnuri stancoase a caror parcurgere, la vremea ei, face cat zece femei. Si-un carton de oo.

 

 

Traseul, desi nu ridica probleme dificile de escalada, este totusi foarte expus pe anumite portiuni,cu creste stancoase foarte inguste(pe alocuri 30-40 de cm) avand in parti abisurile vailor Cebului si Morarului.  Materialele de alpinism sunt absolut necesare, vede-v-as  traversand crestulitzele alea neasigurati.
De data asta cei doi Apostoli eram trei: El Chupacabra, Ceapone si Anca, o tanara fosta viitoare speranta a alpinismului romanesc.
Planul era fezabil: Urcam prin Poiana Costilei-Valea Cerbului-Priponul Vaii Cerbului- Braul Mare al Morarului-Creasta Ascutita- Coltii Morarului si apoi vedem daca urcam spre Omu sau coboram in poteca din Valea Cerbului si ii dam inapoi la vale spre Busteni.
 Am luatara un taxi pana la inceputul potecii prin padurea de pe Plaiul Fanului spre stana din Poina Costilei, dar efectul taxi  a tinut pana in Poiana la Stana.  Ora10:45.

 

Vremea este absolut superba, asa cum stiam noi ca erau odata weekendurile de Octombrie la munte.
Insa nici nu banuiam ce ne astepta acolo sus pe creasta,in ciuda cerului senin...
Popasul la stana din Poiana Costilei este unul obligatoriu. De locul asta ne leaga amintiri dragi, aici ne simtim ca acasa. Ceapone era sa si ramana aici ca acasa, cand, cu ocazia unui revelion, fusese fatza in fatza cu criogenia. O sa istorisim si asta odata si odata.

Rucsacii sunt grei, avem la noi doua corzi (50 si 60 metri) carabiniere, hamuri, tot ce e nevoie pentru un traseu de alpinism. Era posibil sa gasim si gheata sus pe alocuri, asa ca mi-am luat si coltarii,un piolet de 60 cm(avea si Ceapa unul de 70cm) si un piolet tehnic, care avea sa se dovedeasca ideal pe creasta sus, cand ne apucase pasiunea de gradinarit...
Am urcata pe Valea Cerbului si , dupa ce am trecut de Priponul Vaii, am facut dreapta si incepuram urcusul pe Braul Mare al Morarului:

 
 
 

 

La ora 13 eram in Creasta Morarului, langa crucea lui Mihai Stoichita.

Vremea se mentine foarte frumoasa. Surpiza emisiunii, in afara de ora FOARTE tarzie pentru a incepe acum parcurgerea Crestei Morarului, este vantul destul de puternic care bate din stanga(sud) si care nu o sa ne paraseasca nici un minut pana cand nu vom iesi din creasta, pe intuneric...
Pana atunci mai este iar noi nici nu banuim..

Muntii Baiului(Garbova) si Busteniul:

La poale Muntii Dihamului si in spate Postavaru:

 
De pe celebrul tapsan unde toata lumea se opreste la o gustarica, si unii mai uita si din ambalaje pe aici, arde-i-as in ambalaj, am apucat in sus:

  

 
 Ne-am oprit pe platforma de unde incepea Creasta Ascutita ca sa ne echipam. In spate se vede fatza Acului Mare pe care vom urca.

 

Pe Creasta Ascutita:

 Iata si de ce i se zice "Creasta Ascutita" :

  
  De la jumatatea urcusului pe Acul Mare spre ceea ce urma. Aici am filmat si  cateva secvente care ne-au ramas amintire.

Pe Acul Mare. Urmeaza parcurgerea crestei inguste a Acului.

 

 Aici ne-am legat finalmente in coarda.

 Ceapone a mers cap de coarda tot traseul, mie mi-a revenit partea cu facut rapelurile ultimul, cand coarda ramanea doar in doua cordeline.

Prima lungime de coarda. Am asigurat cu un anou dupa bolovanul traditional:

 

 Creasta este pitonata, nici prea bine nici prea slab, suficient cat sa simti ca ai o sansa in caz de necaz... vantul insa s-a intetit foarte tare, bate  tot din stanga,dinspre sud, perpendicular pe directia noastra  de mers.
Destul de neplacut pentru echilibrul nostru si asa fragil. Spuneam la inceput, creasta are si doua portiuni  stancoase destul de inguste(30-40 cm latime) foarte spectaculoase si aeriene, parti ale mirificului si vrajii pe care Acele Morarului le arunca asupra noastra.Dupa cum ne-a zis si Ceapone, care regrupase deja adoua lungime de coarda, am trecut zonele in cauza fie calare( ca un.. Indian:))  fie pur si simplu atarnand pe o parte a crestei, cautand prize de picior pe perete si tinand bine cu mainile de creasta.
Zona este aeriana si spectaculoasa, dar nu ridica probleme deosebite,daca nu picati. Iar daca picati, scapati oricum de toate problemele.Definitiv.
Imi pare bine ca si Anca se descurca de minune pe stanca. Mai fuseseram in vara si pe Seaca Caraimanului, stiam ca poate.

 In a treia lungime de coarda am ajuns la locul pentru primul rapel pana in Strunga Acului Mare, asa cum se vede:

 Se poate face un singur rapel, daca aveti doua corzi.
Sau doua rapeluri, exista doua pitoane si la jumatatea peretelui.
Noi am facut un singur rapel, doar nu carasem degeaba doua corzi. Cu ocazia asta am adaugat cordeline noi in pitoanele respective, desi inainte cu o ora pe aici trecusera inca doua echipe, acum ii vedeam pe Acul Crucii. Moment in care am zis asa: Mah, aia nu e Ruxi? Evident ca ea era, ochiul vulturesc al Indianului nu se insela, dar confirmarea am avut-o adoua zi.:))
Din pacate vantul ,pacoste mare, se intetise! Dupa ce trecuseram corzile prin cordelinele de rapel, Ceapone le aruncase in jos spre Strunga. Ei bine, vantul efectiv le-a zburat in dreapta aproape orizontal de parca ar fi fost niste biete panglici!
Nu era de glumit. Am avut noroc sa nu se intepeneasca pe acolo, le-am strans si Ceapone a rapelat primul in Strunga Acului Mare fara sa aibe corzile intinse sub el. Noroc ca nu s-au incurcat. Apoi a tinut efectiv de ele de jos, ca sa nu le zboare iar vantul peste muchie spre Rapa Mare.
 Nu stim cum ne-am dat , cum am facut, cert este ca CFr-ul, oo-le si vantul ne-au cam incurcat pe ziua de azi.
Este aproape ora 17. Foarte tarziu, nu ar fi trebuit sa facem atat timp doar pe Acul Mare.
Vantul suiera din ce in ce mai rau prin Strunga, acolo pe unde vedem Valea Rapa Mare si Valea Morarului.
Suntem la baza Degetului Rosu, semet turn de stanca. De aici drept in sus incepe "Naluca".
 Parcurgerea traditionala a Acelor Morarului  continua cu urcarea pe Degetul Rosu, dupa ce in prealabil se parcurge o mica brana.
Trag corzile lui Ceapa de pe perete si strangem una din ele. Ramane batranul Libero. Ne intelegem aproape din priviri. Este deja ora 17 si este 24 Octombrie..In curand se va intuneca..Vantul nu ne slabeste si incepe sa se raceasca..
Nu se poate totusi..Nu poti sa zici ca ai facut Acele daca nu ai urcat pe Degetul Rosu, sa citesti si sa-ti treci cateva cuvinte in caietul de pe varf!  Doar citiseram atatea alte relatari..
Insa este important sa citim si de acum inainte, si Acele vor fi aici si la anul, in timp ce intunericul vine rapid, intr-o ora....
Renuntam de data asta la Deget, dar hotaram sa urcam urmatoarele Ace: Acul Crucii si Acul de Sus.
Ceapone pleaca iarasi inainte. Am asigurat in primul cui de la baza "Nalucii".. Ne foloseam de doua walkie-talkie, ne mai ajutam asa, era foarte util. Traverseaza pe branele de iarba(pe partea sudica, cu valea Cerbului) pana aproape de baza Acului Crucii. 
Iarba uscata era foarte alunecoasa, asa ca ii dadusem lui Ceapone un piolet de gheata , foarte bun in situatia data, se infigea in branele alea la marele fix.
A,inainte sa facem rapelul depe Acul Mare ne asiguraseram in zelburi ca sa pregatim manevra. Imediat dupa, am alunecat pe iarba uscata!Noroc cu zelbul prins in pitoanele de rapel. Asadar...multa atentie.
Ceapone regrupeaza intr-o  strunga aflata sub Degetul Prelungit, in fapt un mic colt de stanca, vazut de aici, dinspre sud. Venim si eu cu Anca.
Incepe sa se insereze.
Urmeaza bucatica de escalada efectiva pe Acul Crucii. Un turn de piatra , friabil.
Ma intepenesc bine in strunga filandu-l pe Ceapone. Parcurge o mica brana orizontala apoi face dreapta, si incepe prima parte a urcusului printr-un horn larg. Vazusem poze cu zona in cauza, pe net, erau 3-4 pitoane acolo. Ciulesc urechile, dar suieratul vantului este  coplesitor. Stau  ingramadit in strunga aia micutza, infig bine picioarele in peretele din fatza mea, si incerc sa nu ma gandesc la consecintele unei eventuale caderi  in coarda a lui Ceapa.
Il filez cu atentie, cu mainile inghetate, proptit bine.  Stiu ca in caz de cadere pozitia mea nu este tocmai ideala..
Trec mecanic in revista situatia: stanca friabila in zona asta(desi zona este parcursa des),obositi, are si el mainile inghetate,suntem toti pentru prima data pe traseul asta, vantul bate cu tarie,se insereaza, Base este inca presedinte...
Ma uit la Anca. Uimitoare fata asta. Tot traseul nu s-a plans de absolut nimic. Stiu  multe persoane care pana acum ar fi scos mii cu smiorcailei. Dar nu, ea sta atenta la cum filez coarda, cum asiguram, cum procedam.
Situatia poate parea dificila, dar nu o privim in felul asta.
Ceapone ajunge pe Acul Crucii. Apoi,desi era pentru prima data pe acolo, se descurca sa traverseze prin stanga pe o prispa expusa de piatra,si dupa alti 7-8 metri ajunge la cele doua pitoane de rapel (20m)spre Strunga Acului de Sus.
Desi avusesem ceva probleme cu statiile, il aud comunicandu-mi: "Regrupat".
  VIne randul Ancai .Catarandu-se cu o dexteritate innascuta, dispare din raza mea vizuala pe horn in sus.
Dupa ce ajunge in regrupare plec si eu. Urcarea pe Ac nu pune probleme deosebite, daca faci abstractie de zona expusa. Practic sub noi este abisul Rapei Crucii. Poate ca suna exagerat cuvantul asta "Abis", dar acum nu se mai poate vedea ceva in jos, s-a inserat, si cred ca e un termen potrivit.
Ma rog, nu e mare lucru sa faci Acele Morarului, multa lume a fost pe aici, si vara si iarna. Doar ca e mai ciudat pe intuneric.
Sus pe Acul Crucii  totul este friabil. Driblez cu arta cativa bolovani sanatosi aflati intr-un echilibru suspect, si  ajung in regrupare langa ceilalti.
De aici rapelam in Strunga de sub noi:

Am doua degete care-mi sangereaza, le pun niste plasturi, oarecum inutili.
In ciuda intunericului, avem moralul ridicat, si reusesc sa filmez cateva secunde de intuneric :))

Am pus un anou dupa un bolovan sanatos, cativa metri mai sus de Strunga. Ceapone pleaca iarasi cap pe o brana de-a lungul Acului de Sus. Sunt 2-3 pitoane pe parcurs.
Regrupam toti pe creasta,dupa ultimul Ac.. Este intuneric complet..  Apoi apare Luna Plina din spatele nostru, de dupa Colti!

 Parcurgem pe rand asigurati,la lumina lantenelor si ultimii zeci de metri din creasta stancoasa. . Din nou nebunia aia de vant sufla cu putere dezechilibrandu-ne..Finalmente dam de pantele inierbate ale Morarului.
Incercam sa gasim ceva semnal...

 Credeam ca stiu coborarea de aici direct in Valea Cerbului..Ma inselasem, nu semana deloc cu ce stiam eu. Poate pentru ca,in ciuda Lunii Pline, era intuneric. Bezna.Nu se ridicase suficient sa lumineze fatza sudica a Morarului. Stiam cum pantele astea superioare se curma brusc deasupra peretilor stancosi..Si nu aveam de gand sa orbecaim noaptea prin valcele cautand din lanterne iesirea in firul Vaii CErbului in conditiile in care citiseram cum altii care mai fusesera pe acolo greseau coborarea ziua,pe lumina...  Asa ca am urmat spre vest unul din multele braie ale Morarului,cu o poteca devenita  bine conturata dupa cateva sute de metri, pana am iesit in poteca din Valea Cerbului, in caldarea superioara.Probabil o prelungire a braului Acelor.
De aici am luat-o la vale si pe la 12 noaptea eram in drumul Gura Diham-Busteni unde ne astepta cu masina prietenul Ancai,venit special dupa noi, din Bucuresti.
Inca o data mii de multumiri!

 Pana la urma....avuseseram semnal.
 Pe curand dragi pitici si nu uitati: oriunde o intindeti, bagati-va, preferabil in rucsac, cel putin o lanterna functionala. Merita!
Pentru ca noaptea nu-i ca ziua, ci mai rau.