Am urcat in Noiembrie la Refugiul Cataveiu din Fagaras (Nov 2016)

Refugiul Cataveiu(construit in Sept.2011) in Muntii Fagaras - Foto Noiembrie 2016

    Muchiile nordice ale muntilor Fagarasului erau fermecatoare pana toamna tarziu cand padurile care le acopereau ofereau turistilor peisaje de un colorit deosebit..

    Odata cu proliferarea foamei si a coruptiei, padurile in cauza au suferit niste mici modificari prin locurile esentiale, facute cu drujba,buldozerul si TAF-ul, astfel incat acum odinioara frumoasele muchii nordice fagarasene arata tunse cu barda precum un actor prins de militie pe strada fara autorizatia de par lung.

    Problema este ca raderea padurilor a inceput mai intai cu croirea prin derocare cu buldozerul  a unor "drumuri forestiere" grosolane si care sunt de fapt niste fagase de pe care s-au doborat copacii si s-au indepartat pamantul  si bolovanii.

    Sa-i tufa ursii de nenorociti.

    O astfel de muchie fagaraseana, cuprinsa intre Sambata si Urlea, se lasa spre nord din Varful Banda, trece peste Varful Cataveiul,Varful Trasnita, si se lasa molcom in vale -Plaiul Smidei-spre satul Lisa.

"Li s-a" defrisat tot.

    Intrucat imediat sub varful omonim se afla refugiul Cataveiu (2198m), relativ proaspat construit (In septembrie 2011- S.C.Red Dome SRL, http://www.reddome.eu) si intr-o stare buna, am decis sa facem o tura de doua zile, cu urcare pe muchie, dormit la refugiu, continuat pe creasta si coborat pe Valea Sambetei.

    Nu am reusit decat sa ajungem pana la Refugiu intr-o ascensiune cu ceva peripetii si care a durat dublu ca timp(10 ore).

    Noi am lasat caruta in Sambata de Sus, unde ar fi urmat sa coboram direct adoua zi, si am ars-o pe jos ca prostii vreo 4 km pana la intrarea pe drumul forestier spre valea Seaca a Lisei. Unii pretind c-ar fi fost doar 2. Aici un indicator indica 3-4 ore pana la Refugiul Trasnita, un refugiu despre care aveam sa aflam telefonic cateva ore mai tarziu, de la Salvamont Victoria, ca nu exista.
   Totusi luptatorii anticomunisti din muntii Fagaras se adaposteau pe vremuri aici intr-un bordei -bordeiul din Traznita- asa cum scrie Ion Gavrila Ogoranu in cartea sa "Brazii se frang,dar nu se indoiesc",insa de atunci au trecut 70 de ani..

Tot aici o bariera zdravana blocheaza intrarea pe o risipa smechera de bani europeni sub forma unui fel de autostrada forestiera cu patru kilometri continui de parapet, pavata cu pietris de balastiera compactizat scump la duritatea cimentului si cu vreun milion de semne de circulatie! Practic fiecare curbulita are vreo patru semne, fiecare denivelare, pod, refugiu rutier,toate  sunt mega semnalizate.

Drumul forestier european spre Seaca Lisei

    Pe acest drum de 4 km mai pierdem inca o ora, apoi traversam raul (Seaca Lisei)si cotim stanga pe un forestier "normal" cu baltoace si noroi, fara semne si parapeti. Intalnim pe dreapta un alt indicator "Refugiul Trasnita 2h30" dupa care drumul devine un fagas absurd si noroios taiat de-a dreptul in sus cu buldozerul. In fine, pe aici inca mai sunt copaci, nu e chiar asa de grav.

    Am plecat de la masina la ora 14, ca niste boieri,si in curand ne prinde noaptea prin padure,pe Plaiul Smidei. Marcajele au fost refacute acum cativa ani(punct albastru) dupa care a venit buldozerul, exact pe poteca, astfel incat acum semnele sunt rare. Ne bazam pe lipsa de orientare a buldozeristului-practic tampitul a defrisat poteca- asa ca tinem drumul croit pieptis pe culme, mai cotim odata stanga la o ramificatie, si urcam prin bezna adanca din padure.

De la acest indicator incepe un forestier rupt

    Din fericire este frig si tot noroiul drumului este inghetat bocna, asa ca macar nu alunecam pe urcusul pieptis.
    Undeva pe la 1600 m alt dam si de stratul de zapada,momentan subtirel si pulver.

    Din loc in loc este presarat cu urme de ras si veverita, de gainusa de munte si de cerb. Apoi urme de urs juvenil si in final calea ne este aratata de urme de urs matur si care ne vor insoti pana sus in jnepenii Trasnitei.

    La ora 19 iesim la liziera,1850m, acolo unde ar fi trebuit sa fie Refugiul Traznita. Drumul continua ascendent dreapta pe versantul acoperit cu jnepeni arsi ai varfului omonim. In cateva minute de la liziera trecem de un alt indicator care arata inapoi "Ref. Trasnita 10 min" si lasam in dreapta jos doua rulote! Exista inca un forestier care urca pe vale pana aici si cineva si-a tras rulote. Poate una din astea o fi Refugiul Trasnita, mai stii?

    Noi urmam poteca presarata cu urme de laba de urs. Dupa ce lasam in dreapta  rulotele, desi pe aplicatia Muntii Nostri poteca si trackul continuau ascendent stanga, urmele si poteca noastra coborau usor. Increzatori in urs, continuam pe urme, depasim un izvor cu teava metalica-Izvorul Jidanului~1900m alt- si coboram usor printre jnepeni. De fapt asta este o poteca ce merge pe curba de nivel spre culmea din dreapta, asa ca decidem sa apucam in stanga sus, pe o poteca ciobaneasca printre jnepeni, spre poteca turistica (punct albastru) ce urma sa ne scoata la indicatorul din saua Trasnita.

    Urcam pieptis prin zapada pulver depusa intre jnepeni, acum deja este mai adanca, vreo 30 de cm.

din pacate jnepenii aveau sa se dovedeasca impenetrabili, desi am tras de ei ca de chilotii unei fete mari. Eu trageam de ei in jos, dar, cum le dadeam drumul,cum se ridicau imediat inapoi mai bine ancorati!Care ziceati ma ca nu mai exista vegetatie virgina in Romania?O ora am cautat diverse cai sa trecem bariera verde care ne bara accesul la poteca de mai sus. Practic ne desparteau de ea 15 metri de vegetatie, asa cum ne arata trackul de pe gps.

    Fireste, sa tragi noaptea de jnepeni prin zapezi pe o culme necunoscuta din Fagaras poate parea o pasiune usor bizara, dar am vazut si chestii mai ciudate, asa ca nu ma alarmez.

Intr-un tarziu, satui de atatea cambogii, decidem sa o luam inapoi spre izvor si rulote. Dricuiseram bine de tot zapada pe un hectar de jenepeni si poienitele dintre ei, asa ca sa gasesti calea intoarsa se poate dovedi o buna practica de cautat acul in carul cu jnepeni. Decid insa ca nu e momentul sa ne prostim si reusesc fara probleme sa ma orientez in marea de vegetatie si de urme si in cateva minute iesim inapoi la izvor. Aici ne tragem sufletul si luam apa intr-un termos, ne mai ramasese inca unul plin cu ceai, si evaluam situatia.
    Ne-am invartit ca fraierii o ora in jnepeni, consumand energie pretioasa.Acum este bezna ca intre antenele unui liliac, poteca nu este vizibila si oricum nu are stalpi de marcaj-semnele fiind vopsite doar pe pietrele de sub zapada-si pana la refugiu mai este inca o ora si ceva de urcat.
Alternativa o propune Mac: coboram la masina si mergem sa dormim la una din miile de vile pe care le detine. Fata de o ora de urcus pana la refugiu, patru ore de mers inapoi pana in sambata de sus nu suna tentant.
    Decidem sa mergem spre Refugiu.Aveam sa facem inca patru ore...
    Pentru inceput trebuie sa gasim poteca. Mergem inapoi pe urme si in dreptul rulotelor urc vreo 100 de metri prin jnepenii rari de aici.Dupa fiecare palc de jnepeni depasit imi zic ca daca nici acolo nu e traseul marcat, coboram.Cand jnepenii devin iarsi de netrecut, o gasesc.Cararea este in regula, conceputa de un cioban femeie,lata si cu ramurile vegetatiei taiate cu drujba. Semnele nu se vad.
    Vin si ceilalti. Traseul ocoleste de-a coasta Vf. Trasnita si pret de o ora jumatate ne strecuram printre jnepenii inzapeziti. Deja omatul are si portiuni unde  trece de genunchi si ma gandesc cu drag la parazapezile mele ultra extrem de scumpe Black Diamond cum stau ele asa de bine in rucsac.
Obositi, orbecaim prin noapte spre un refugiu pe care l-am vazut doar in poze. In cateva poze destul de suspecte, poate ca nici nu erau facute aici. Dar refugiul fuese vazut "in situ" si de altii, trebuie sa existe.
    Sa mergi noaptea cu un rucsac stupid de greu printre jnepeni pe o poteca necunoscuta, acoperita cu zapada si fara stalpi de marcaj poate parea iarasi o pasiune usor bizara si, desi am vazut si chestii mai ciudate, si situatia actuala poate degenera destul de rapid in ceva difuzabil la stiri. Este de ajuns ca, la patru vite furajate cati suntem, unul singur sa isi luxeze o glezna. Merg primul si am grija sa nu fiu eu acela,nu de alta dar cantaresc cat ceilalti trei la un loc si nu are cine sa ma care.
    Oboseala devine din ce in ce mai mare si, la cererea publicului-adica a lesinatului de Mac- facem pauze dese. Zic 'lesinat" pentru ca la efort mare si de durata, anduranta data de ceva grasime in plus este vitala, iar slabanogul asta nu a mai vazut grasime acumulata pe el de la gradinita, cand oricum ii furau colegii mancarea.Si bautura. Si se mai si mandreste cu asta, in timp de rade de sunca mea de supravieturie. Na ma,na!
    Din cand in cand il mai si aud tresarind si banuiesc ca Georgiana il impunge din spate cu batul de trekking, ca sa mearga. Asta este in regula, uneori e bine sa ai o femeie care sa te impunga de la spate.
    Pana la urma gasirea potecii nu este chiar asa de dificila, deja jnepenii s-au mai rarit si mergem de-a coasta prin poienite.Am o lanterna supergalactica,chinezarie curata legata pe USB la un power bank productie proprie(doar sunt filozof) cu care caut poteca luminand jumatate din Masivul Fagaras. Aproape ca aud protestele celor din Sambata de Sus, sa sting lanterna ca nu pot dormi!
Dar nu o sting si curand iesim pe culme la indicatorul din saua Trasnita.
    De aici poteca urmeaza doar culmea, fara jnepeni, si mai sunt doar 200m diferenta de nivel pana la Refugiu despre care credem ca este dupa primele cocoase ale culmii. De fapt este mult mai departe, mai aveam sa facem doua ore.
    Asta daca il gasim, poate o fi pe invisible. Mac sufera de contractii prenatale asa ca suna la Salvamont Victoria, de unde aflam ca da, Refugiul Cataveiul exista si e bine mersi-curat, uscat si apretat- iar Refugiul Trasnita exista dar nu l-a vazut nimeni decat in acte-ras,tuns si frezat-.
Asadar iata inca un motiv sa continuam urcusul: e singurul loc unde putem sa innoptam. Acum este imperios necesar intrucat aici in culme vantul bate puternic.
Poteca urmeaza un plai cu boi, apoi ocolim prin dreapta un varfulet stancos,dupa care incepe iarasi urcusul pieptis. Initial Mac gaseste poteca la deal, apoi zapada mare acopera totul, asa ca o dam in sus de-a dreptul.Culmea este alcatuita dintr-o succesiune de varfulete-cocoase in spatele carora se afla Refugiul.
    Deja suntem epuizati. Tot traseul de astazi a fost o urcare pieptisa gen "panta prostului",aia din Bucegi, de la Gura Diham. Acum ca mai avem doar o suta de metri diferenta de nivel, putea sa fie mai lejera, dar nu este. O iau usor inainte, sperand in sinea mea ca, dupa cocoasa urmatoare sa vad calota adapostului. Nu este. Mai urc inca o cocoasa..Nu este :))
    Fireste, sa cauti la miezul noptii refugii dupa cocoase pe crestele Fagarasului poate parea o pasiune usor bizara, imi zic, in timp de depasesc un al treilea varfulet fara sa gasesc nimic.
Poate o fi un refugiu accesibil doar initiatilor, sau poate o exista, dar nu l-a vazut nimeni, cine stie?
Pana aici am luat-o mai repede, ca un hamster care alearga dupa o bucatica de branza in cusca rotativa. Am transpirat ca pestele si acum toata udatura mi-a inghetat pe cocoasa. Chiar, dupa propria-mi cocoasa nu am cautat, poate o fi acolo? Imposibil, imi zic, am spatele mai drept decat Garda Regala, asa ca, epuizat o iau iar la deal spre varful Cataveiu. Deja am mers foarte mult de la indicator, daca mai continuam ajungem pe Varful Banda, sau poate chiar in Bulgaria.
   Dar deodat-un punct se misca.. Si, da, cu ultimele puteri, date desigur de sunca mea supravietuitoare, luminez la o suta de metri in fata calota alb-rosie a Refugiului. Are si o luminita pe el, un pitic de gradina. Dar in contextul actual luminita aia este un adevarat Luceafar, si mergand spre ea prind  puteri cosmice, ma simt ca un Hyperion pornit sa striveasca o intreaga legiune de Catalini impertinenti.
Si sa divorteze de obraznicatura  aia.
    Ajung.Pipai refugiul si strig: "Este!". Le strig si lor ca am gasit refugiul. De fapt nu doar le strig,le cant,le colind, le scandez de-a dreptul, acum ma simt mai vocal decat galeria Manchester United,mai trambitator decat cei patru ingeri bulangii ai Apocalipsei, mai coios decat tot Corul Armatei Rosii,ceea ce,aproposse, nu-i putin lucru,nu?
    Totusi in sinea mea imi exprim multumirea ca nu am ajuns aici nemuritor si rece. De fapt rece am ajuns, dar am inca ochii vii -nu sunt eu prea frumos dar e intuneric,nu se vede-, asa ca las rucsacul si cobor in jos,ca un Luceafar bland, alunecand pe-o raza, sau pe zapada inghetata, sa le luminez calea celorlalti.
Deja vantul bate foarte tare si ne dezechilibreaza.
    Refugiul este acoperit cu un strat de zapada. Usa se deschide in sus si iti trebuie un pic de indemanare sa te strecori inauntru fara sa-ti pice-n cap.
In cateva clipe  am fost toti la adapot de vantul care s-a intetit brusc. Deja refugiul tremura si nu vrem sa ne gandim cum am fi fost fara el. Probabil ca reci dar nu nemuritori.Si la stiri.
Este miezul noptii.
    Inauntru gasim sase triunghiuri mari de fibra de sticla, pe post de priciuri. Avantajul este ca nu sunt fixate, asadar triunghiurile astea de branza topita pot fi mutate de colo-colo, in functie de locurile unde nu picura condensul.
Noi aveam sa aflam asta cu condensul mai tarziu, cand ne-a picurat toata noaptea de pe diverse suruburi -made in china- din "tavan". Asadar picaturile erau chinezesti.

Veselie mare la miezul noptii in Refugiu

    Mac iese un moment afara, in vijelie.
-Ploua?il intreb, vazandu-l ca s-a intors ud pe geaca si suprapantaloni.
-Nu, bate vantul puternic din toate partile.
-Data viitoare fa pishu in sticla.
    Dar nu mai conteaza, iata ca suntem la adapost si curand refugiul se umple de saci de dormit, saltele si mancarica.. Nu degeaba caraseram pana aici trepiedul foto, DSLR-uri si alte borcane de sticla cu gem. Incalzim mancarea la primusuri si deschidem niste beri de la Mega-Imageul alaturat(aka-rucsacul meu baban).
Una peste alta suntem bine si ne bucuram de asta, prilej cu care mi se face rau de la efortul urcusului final. Dar imi trece, intrucat in orice poveste binele invinge,pana la urma.

    Dimineata ne intampina cu un plafon de nori jos, vant caldut si ploaie. Deja zapada s-a topit in mare parte, lasand loc ierbii si baltoacelor. Nu este vreme de mers pe creasta si hotaram sa coboram pe lumina pe unde am urcat azi-noapte pe intuneric.

Rasarit peste Fagaras.In stanga jos se vad jnepenii cu traseul nostru de asta-noapte prin stanga Vf. Trasnita

Peste Valea lui Mogos spre Urlea

Muchia Sambetei

Bolovani in nori

Vf.Urlea si Vf. Mosu in nori,in dreapta Cheia Bandei

Refugiul Cataveiu si varful Cataveiu

Coborare spre Vf.Traznita

Muchia Somnului si culmea Urlei

Indicatorul din Saua Trasnita

Refugiul se afla pe muchia din dreapta dupa primele varfuri,pana in Vf Cataveiu

La vale drumul pana la indicator pare destul de scurt.
La fel si poteca dintre jnepeni, pana la liziera padurii. Totusi nu pierdem ocazia sa mai balaurim nitel printre jnepenii uscati si arsi de pe Traznita.
    La liziera ne regrupam si asiguram solului necesarul de ingrasaminte naturale indispensabile.
Apoi coboram prin padure pe drumul de Taf. Solul are grija sa ne asigure si el noua necesarul de minerale si micronutrienti, sub forma unor noroaie maxime, intrucat este caldut si pamantul(bocna azinoapte) s-a dezghetat. Coboram patinand prin noroaie ca niste curci bete. Pe alocuri drumul este barat de copaci special doborati. Ceva mai jos cativa ATV-isti fac cale intoarsa din cauza lor.
Pana la urma iesim la rau (Seaca Lisei) si ne spalam bocancii si pacatele.

Sus in stanga lucesc  rulotele.

Seaca Lisei nu-i chiar seaca

    De aici facem intr-un ritm alert cei 4 km de drum european forestier pana la bariera. Unde ne oprim pe o banca. Am basici la talpi,Mac are dureri de cuc, asa ca trimitem fetele sa aduca masina din Sambata de Sus.Uneori o femeie e bine sa aibe un barbat care s-o impunga de la spate.
Atv-istii se intorc si ei pe dos si aflam ca la rulote se mai poate ajunge pe drumul dinspre Valea Seaca a Lisei, nu doar pe culme.

    Plecam spre casa pe intuneric. Hotaram sa evitam E68, asa ca o luam pe drumul comunal pustiu din Lisa spre Poiana Marului. Drumul este chiar suspect de pustiu. In cateva minute aflam si cauza: oprim masina in fata unui proaspat accident auto: doua masini lovite frontal si-o caruta facuta tandari in sant. Doua femei striga dupa ajutor si alergam acolo. Un copil de vreo 5 ani avea mana stanga prinsa sub roata din spate a unei vechituri de Vectra. Pur si simplu. Un taran ia o scandura(capra carutei) si impreuna reusim sa facem o parghie si sa ridicam masina suficient cat sa scoata copilul de sub ea.
    Erau si altii accidentati, dar nu grav,si se agitau printre masinile facute praf si cu airbagurile sarite-n toate partile. Singurul care nu intelesese nimic din toate astea era calul, care plecase la carciuma din sat sa bea ceva de nervi.
    Mac le-a comunicat la 112 detalii despre starea victimelor si in curand au venit in ordine: rudele victimelor( toti implicatii erau de etnie), o masina de politie plus doua ambulante si o descarcerare, pe care le-am salutat en passant, intrucat intre timp,satui de chiloman si vaicareli, o roiseram.
    In concluzie, a fost o tura frumoasa si feerica in care am constatat ca, desi la prima vedere mersul pe munte pare periculos, este mult mai sigur decat circulatia rutiera.
    Mai ales daca esti cal.
-----------------------------------------------------------------------------------------
Nou! Ti-a placut? Sau faci spume? Sustine un Print nigerian!
-----------------------------------------------------------------------------------------