"O poveste ceva mai lunga,pe alocuri faina si care incepe anost" - Albert Einstein
"Atentie, limbaj usor licentios" - Osho
Despre cum este sa faci cunostinta si cu capatul manjit de "noroi" al batului.
Pentru ai mai nedusi cu bicicleta dintre voi, Prima Evadare este un concurs usurel de pedalat pe ogoare si prin padurile Vlasiei,cu plecare din nordul Bucurestiului si sosire la Snagov.
Are aproximatix 55 de km de teren cvasi plan, cu mici denivelari.
De la an la an popularitatea concursului a crescut, astfel la start aliniindu-se peste 2500 de participanti..
Intriga:
Daca vremea a fost frumoasa si nu a plouat substantial in cele doua saptamani de dinainte, traseul se va prezenta frumos, uscat,conceput de un ginecolog-femeie, si numai bun de alergat in vreo doua ore pentru cei mai tari in pedale.
Daca a plouat insa, dragii mosului...
...problema devine antireumatica: noroiul de campie se lipeste asa de bine de bicicleta si atat de consistent si de mult incat... incepi cu biologia, continui cu religia si finalizezi cu injuraturi din Teoria Relativitatii..
Smecheria din Intriga:
Pentru primii ~500 de concurenti, oricat ar fi de ud traseul, este destul de practicabil, intrucat namolul nu este foarte rascolit..
Pentru urmatorii 2000+ este Iadul de pamant >:) si asta pentru ca noroiul deja rascolit de predecesori se va lipi numai bine de furcile si rotile MTB-urilor si nu se mai va da jos ci se va acumula intr-una ducand la blocarea rotilor astfel incat bicicleta va fi impinsa taras...
Disputa:
Aia care vor pedala in fata (pana la cursa de ieri inclusiv eu) nu cred in faptul ca traseul se degradeaza devenind absolul impracticabil pentru grosul participantilor, care-si vor fute maxim bicicletele, lanturile, vor rupe schimbatoare si colmata cu namol tot ce inseamna rulmenti, lagare,chiloti si alte balamale.
Contextul:
Am participat la toate editiile de Prima Evadare asa ca vorbesc din experienta.
In 2011, cand a fost o alta namoleala epica, am iesit in primii 100, dupa vreo 4 ore si jumatate.. Si la finish eram foarte bucuros, ca ce tare suntem,mamicule.. Apoi am citit experientele concurentilor care, dupa noi, au prins traseul deja rascolit si multi au abandonat sau au depasit timpul limita iar stafful a fost nevoit sa ii redirectioneze pe asfalt...
Nu banuiam ca, involuntar, anul asta ma voi afla in pielea lor.
Mai precis ULTIMUL.
In cele doua saptamani de dinaintea concursului a plouat maxim, suprem,deluvian si oamenii au incercat tot felul de vrajitorii si incantatii, de la creat "trase" noi prin ierburi, paralele cu ruta, de la turnat pietris, pus covoare sintetice pe namolul de la stana, pana la golit (in mod eroic dar..ploaia e ploaie) baltoacele cu motopompa sau chiar cochetand cu modificarea rutei (scurtarea la 38 km, fara namoalele din padure).
Desfasurarea actiunii
Desfasurarea actiunii
Pe mine unul ma durea la maneta, urma sa plec intre primii 250 si apoi sa ii compatimesc in sinea mea pe aia care se impotmoleau!Hahaha!
Dar socoteala de la Start se potriveste ca ciobu-n cauciuc la exact 1km de la pornire, asa ca am fost nevoit sa trag pe dreapta in suieratul asurzitor al rotii spate.
Si uite asa au trecut pe langa mine, cu catel si purcel, toti cei enspemii de concurenti, multi ai dracu ca nu se mai terminau.
Apoi apar ultimii doi biciclisti: organizatorii cu lanterna rosie.
Dar socoteala de la Start se potriveste ca ciobu-n cauciuc la exact 1km de la pornire, asa ca am fost nevoit sa trag pe dreapta in suieratul asurzitor al rotii spate.
Si uite asa au trecut pe langa mine, cu catel si purcel, toti cei enspemii de concurenti, multi ai dracu ca nu se mai terminau.
Apoi apar ultimii doi biciclisti: organizatorii cu lanterna rosie.
Baietii,foarte de treaba, vazandu-ma barzoi chior in tufis, adica doar cu petece la ditamai gaura de ciob,ma ajuta cu o camera de 26" si imi rezolva rapid si pana cu o pompa de umflat roti de Tir. Mii de multumiri!
Stiu de legendele cu traseul scarmanat bine cu namol..Am chef sa particip, asa ca nu-mi pun problema sa ma opresc. De fapt, in mod teribilist, vreau sa merg asa, pe langa bicicleta, macar pana la Palatul Ghica (23km), o utopie evident, buna poate doar e facut pe eroul pe FBook.
Dar acum,acum cu bicla reparata, ma simteam Zmeul Zmeilor,eram din nou in carti, chiar daca eram pe coperta din spate, bibliografia:))
Speram sa nu ajung pe ambalajul de lapte de baut.
Decid ca Petrecerea Continua...
Decid ca Petrecerea Continua...
Pornesc din nou. Ultimul.Singur. Liniste deplina.
Impresionant,dupa ce numai 10 minute mai devreme era un vacarm incredibil de biciclisti..
Intru in sfarsit in padure prin noroi. Nu e nici dracu, te pomenesti ca anul asta au venit la concurs numa' armstrongi si tu ai ramas de caruta precum curca-n lemne, imi zic.
Apoi, usor usor, semne de viata: cate un concurent care facea cale intoarsa ("Am bicla noua si nu vreau s-o distrug asa" - intelept- as zice acum :),apoi baietii de la organizare uimiti ca, pana la urma chiar ma tin de cuvant si continui..
-Haha, zise unul, da-i bataie, consider-o cursa cu handicap!
Pana acum drumul este absolut ok, are namol subtire si chiar ocolesc baltoacele (pe care, numai cativa km mai tarziu, urma sa le traversez fara exceptie, ca sa inmoi namolul de pe roti..)
Depasesc cativa parinti cu copii,de la categoria "family" si ies la lumina langa Soseaua de Centura. Deja am luat pranzul, sub forma de jumatate de atlas de botanica si ceva gasteropode. Sper in sinea mea ca-s specii clasificate, usor de identificat la o adica la spital..
Pana sa urc podetele de lemn peste parapetii soselei,foarte alunecoase dealtfel- cati or fi dat cu fundul de Terra pe aici- vad cativa fotografi si ma arunc si eu breaz prin baltoace poate ma aleg cu vreo poza de aratat la gagici!
Ma aleg cu o pula, astia deja umplusera cardurile si consumasera si bacteriile din DSLR-uri si moaca mea curata nu era cu nimic interesanta. "Nu esti suficient de namolos,ba!" imi zic si astept semnalul politistilor care dirijau circulatia pe Centura.
Petrecerea continua...
La un semn deschisa-i calea si o tai pe drumul cu pietris..Deja apar din ce in ce mai multi concurenti, iar cand o cotim stanga spre stana este absolut plin..
Ahaaaa deci aici erati patronilor, dar ce se intampla? De ce mergeti toti pe langa ele?Ajuns pe camp in dreptul stanii, asist la o procesiune stranie: biciclistii formasera un sir indian si mergeau pe jos..Au bagat carti la Carturesti,sau s-o fi deschis vre-o shaormarie cu de toate, mama ce-ar mai merge una cu ce trebuie, cuget eu tafnos..
Misterul se dezvaluie sub forma unui covor fermecat, de cativa zeci de metri, pus de organizatori pe noroiul gros, peste glezne, dintre tarcurile stanii. Nu am rabdare sa astept asa ca o iau prin namol patinand ca gaina pe gheata..Proasta decizie, era sa raman intepenit, musca pe lipici, asa ca ma strecor si eu cuminte pe covor..
"Ce ma, acuma nu mai esti Zmeu?" imi zice un pitic de pe creer, "acuma nu mai razi de astia de pe la coada cursei,nu? credeai ca sunt ei blegi!"
"Asta este, se pare ca pe aici sponsor principal sunt aia de la Superglue" imi zic in timp ce, odata ajuns la drumul batatorit, incerc sa mai dau jos din namol. Eu si alte zeci si zeci de sininistrati.
Nu reusesc prea mult, incalec si pornesc spe asfaltul Dimienilor. Pietricelele de pe drum se iau pe namol si-mi intra in toate lanturile,foile si pinioanele biclei de trosneste si bubuie angrenajul si mi-e clar ca pot sa-mi iau adio de la ele dupa cursa asta.
Bine macar c-am venit cu un jaf de bicla,echipata cu Shimano Sis vechi de o mie de ani..
Ajung la asfalt, fac dreapta 200m apoi reintram pe ogoare.
De aici incepea adevarata senzatie de catifelare: Noroiul reavan, lipicios si rascolit de mii de roti inaintea noastra se lipea de absolut orice parte a bicicletelor. Si acolo ramanea!
Bai dar unde sunt aia cu elicopterele care filmau, unde sunt fotografii lu' peste, sa faca niste cadre deosebite aici, in mizeria asta?? S-au dovedit niste pule cu ochelari, au stat bine-mersi pe uscat,la asfalt si pe iarba, in loc sa vina alaturi de noi, la lupta glorioasa cu namolul. Niste bulangii!
In schimb ceva mai incolo dau de Mandruta, sinistrat si blocat in namol ca dovleacu-n furca:
"Na tataie, nu prea seamana "Cu Bicicleta La Mare",nu?" zic. "Mai degraba "Cu Bicicleta Se Moare", continui, si tac-tu mare nu ma aude,preocupat sa incerce sa se filmeze cu un fel de smartfon antic si cu aburi.
Petrecerea continua...
Din fericire exista si multa iarba deja culcata la pamant si pe care se poate bicicli rezonabil. Continuam asa pret de mai multi kilometri, avand grija sa traversez viguros toate baltoacele intalnite in cale.
Din nou senzatie de catifelare maxima!
Intr-un final glorios iesim in drumul care merge drept,peste calea ferata, la Palatul Ghica.
Deja imi luasm licenta in biologie marina,multumita tuturor baltilor de pe drumuri.Nu stiam,dar pana la sfarsitul zilei urma sa ma aleg si cu doua doctorate in domeniu.Fara plagiat!
De aici si pana la asfalt am mers cuminte pe o parte a drumului,a mai uda. Am lasat tineretul sa zburde copios inainte. Schimbarea vitezelor devenise o arta mistica: eu dadeam de manete si apoi ceva se misca sub gogosile imense de namol din jurul schimbatorului de foi si pinioanelor. Sincer..nu intelegeam cum de mai functionau.
Traversez calea ferata - trenul tocmai trecuse si pentru o clipa avusesem senzatia aia celebra, ca bariera e pusa pentru tren - si ii dau usurel spre Control Pointul de la Palatul Ghica.
Aici o voce te anunta de departe ca Punctul de Control a devenit Punct de Prim-Ajutor:
"Ranitii la dreapta,cei care continua la stanga!" ))
N-o luau prea multi la stanga.
Aveam mancarimi in cur, asa ca am facut stanga, nu am oprit ci m-am deversat furtunos pe singletrailul din spatele Palatului, noroios de era sa ajung drept in balta..Ca tot eram doctorand in biologie marina.
Pana la urma ies la drumul pietruit si,pentru prima oara simt ca e greu.Mai precis ca imi introbag ceva. Apoi ma depaseste o fata, foarte concentrata pe cursa. Si doi grasi.Adica mai grasi ca mine,ca nici eu nu mi-s vreun Fat Frumos. Dar astia erau de-a dreptul agabaritici.
Decid ca Petrecerea Continua,ce pana mea!
Si continua pe drumul de pamant din jurul lacului. Am zis pamant? hahah, namol ca la Techirghiol,si-n locurile lasate plin de baltoace si ierburi, crocodili, serpi,lipitori. Probabil si tiranozauri, dar n-am stat sa verific, eu ma ocup azi doar de biologia marina..
Periodic din fata veneau pe contrasens,agale si la pas,palcuri de concurenti..asa de multi ca la un moment dat am intrebat in ce parte e concursul,nu cumva sa merg in sensul opus!
Dar nu mergeam, de fapt ei dadeau dovada de intelepciune si se retrageau la Palat.
Petrecerea Continua...
Nu stiu daca ati avut vreodata senzatia ca drumul scurt si rapid pana la toaleta devine uneori foarte lung...
E cam asa era si namoleala asta pana la asfaltul urmator. Parca era mai scurt anul trecut,cand era mai uscat,si mai drept..S-o fi lungit de la ploaie ca palaria de piele in sezonul ploios.
Pana la urma urc malul final si ies la sosea.
Aici, normal, e plin de fotografi, atent dispusi pe asfalt, la curatenie,nu cumva sa faca noroi pe talpi daca intra 200 de metri mai la vale in namol! "Sa va fut" le urez din inima, si ma stramb copios sa le stric cadrul.
Rezem un gard de bicicleta si incep sa o curat de namol. Dupa cateva minute surpriza, dau de un tricou cu Metallica cum s-ar zice, recte schimbatorul de foi. Se vede chiar si lantul. Crengile de la roata din fata nu le mai scot, la cat pamant au, sigur infloresc pana la finish,macar ajung cu flori pe bicicleta sa dau bine in pozele fotografilor imaculati si iubitori de curatenie.
In jurul meu aceeasi poveste:zeci de concurenti se chinuie sa-si decolmateze bicicletele si deja o buna parte a drumului este acoperita cu gogosi de pamant de flori foarte fertil.Lipsesc ghivecele.
Decid ca Petrecerea Continua.
Si continua direct in padure, acolo unde soseaua se termina si in fata noastra se intinde o lunga fasie de pamant intre pomi, 5 km de coclauri, liane,jungla, noroi si baltoace de-a dreptul generoase!
Totul presarat cu biciclisti atat de lenti in miscare incat fac parte din peisaj.
Probabil ca unii inca mai melcuiesc p-acolo si astazi.
Asfaltul este delimitat de namolul din fata de o bariera, inutila dealtfel, intrucat aia de pe sosea nu prea vor sa intre iar aia ajunsi deja acolo in namol nu prea mai pot sa iasa...
O viata are omul si de-aici iesim barbati, chiar si fetele, asa ca hotaram sa ne aruncam inainte.
Procedura urmata este simpla: se merge pe stanga si cu bicicleta prin santul plin cu apa din dreapta. In felul asta se mai curata rotile si deja dupa cateva sute de metri a mea se usureaza cu vreo 20 de kile, de ma uitam in urma sa nu fi pierdut bucati din cadru.
Asa, grijuliu incolonati in monom, o ardem lent prin padurea Vlasiei. Au trecut mai mult de trei ore de concurs si mi-e o foame maxima, mai ales ca in imensa mea intelepciune nu am nimic de mancat la mine.
Dar grasul din fata mea are, i se vad niste batoane in buzunarele din spatele tricoului si ma gandesc de ceva vreme sa-i sterpelesc unul, ca doar el are de unde sa slabeasca, da-l in spume.O vreme chiar ma gandesc sa-l omor si sa i le iau pe toate...dar totusi...
Ceva mai incolo ma opresc pe-un bustean, epuizat..Poate trebuia sa-i cer grasului un Snikers,poate mi-ar fi dat,sau poate nu, lasa ca stiu eu cum sunt astia cand dau de greu, tin totul numai pentru ei ba chiar mai fura si de la altii, ia mai da-l incolo de gras..Il vad cum se departeaza incet si vreau sa-i strig: "si fac ceva si pe Snikersul tau,n-am nevoie de el ma, n-am! Sac!" Dar tac..sunt prea obosit.
Pustanul din spatele meu,martor spiritual la intregul meu travaliu gastonomic, se opreste si-mi ofera jumatate din ultimul lui Snikers! Foarte de treaba baiatul, iata, my faith in humanity e restored taica!
Ii multumesc pentru gestul sau nobil (tocmai i-a salvat viata grasului) si purcedem la drum. Incep sa rememorez episoadele de supravietuire cu panarama aia de Bear Grills, si parca ramele, melcii si toti gandaceii nevinovati care inoata prin baltoace nu mai sunt chiar asa de neglijat..Ba chiar identific la un moment dat pe cadru o rama zdravana, ar fi mers facuta cu leurda care miroase in jur..
De la Palatul Ghica si pana la urmatorul punct de control,ala de la calea ferata,-in total 17 km- nu aveam sa mai intalnim pe nimeni, nici futografi spilcuiti si nici de la organizatori. Eram pe sabia proprie, o armata de eroi lasata de izbeliste..
Intelept din fire, continui sa patinez multumita ghetutelor de fitze cu cristale Scaraotchi si cu talpa lina, fara rizuri, luate astazi doar pentru ca erau singura mea pereche de incaltaminte rupta si distrusa,si nu vroiam sa fac praf unele bune.
Intre timp pe namoldromul nostru se vehiculau tot felul de zvonuri: ca de aici mai sunt 40 de km, ca ar trebui sa sunam la salvamont pentru namol si la salvamari pentru baltoace,ca oricum nu mai are rost sa continuam, probabil ca aia deja au strans Finishul si nu mai e nimeni la Snagov, ba chiar ca suntem toti morti de doua zile si ca suntem osanditi sa marsaluim asa, prin namoale pentru totdeauna.
Pana la urma iesim din nou la asfalt, la Km 30. Mai erau 24.
De aici, dupa cateva curbe, urma padurea cu zona de baltoace maxime, numita "La Crocodili".
Din nou curba gaussiana loveste in noi: vreo suta de concurenti, refugiati pe asfalt ca naufragiatii pe-o insula mica, discutau cum sa incapa toti intr-un eventual autobuz trimis de catre staff sa-i salte din ghiveci.Cum eu urasc inghesuiala...
Decid ca Petrecerea Continua.
Pedalez pe pajiste spre intrarea in padurea urmatoare, La Crocodili. Ceva ma jeneaza la spate si extrag uimit diploma primului meu Doctorat in biologie marina: un fel de miriapod paros, acum facut afis. Cateva secunde ma gadesc sa-l pastrez pentru mai tarziu, ca nu se stie, dar era prea lesinat si nu m-as fi saturat cu el, asa ca-l arunc.
Intru in padure: drumul pe sub copaci este de fapt un canal plin cu apa, lat de vreo 3 metri si lung cat vezi cu ochii. Zonei i se zice "La crocodili" si involuntar simt un nod in stomac: Inaintea mea intrasera cinci biciclisti pe aici si acum nu mai este nimeni...ceva pare ca inoata prin apa...Astept cateva secunde..
Na ma, ti-o trebuit Doctorat in biologie marina!
Fatalist, ma avant drept prin mijlocul apei, adanca de jumatate de metru, navigand pe bicicleta asemeni unui Titanic pe steroizi. Apoi mi se blocheaza lantul si, la fel ca si Titanicul, ma scufund in baltoaca.
Nu cred ca stiti senzatia aia cand risti sa te ineci ca prostul in mijlocul unei paduri...
Dar n-am murit. M-am impersonat intr-un fel de Crocodile Dundee si usurel am scapat de canalul de pe care doar gondolele mai lipseau.
Unde-s ma fotografii lu' peste prajit cand ai nevoie de ei?
Usurel, am inceput sa aud broastele de pe balta Vlasiei si asta insemna un singur lucru: urmatorul check Point deeeci mancaree! Yupiii!
Pana acolo am zis ca mai este doar un kilometru, asa ca dupa vreo trei kilometri ma intrebam deja daca n-ar fi trebuit sa iau startul nitel mai gras..
Foarte greu, intr-o procesiune tacuta, ne taram spre podetul de peste balta. Namolul a redevenit poxipolic si deja am renuntat sa mai curat bicla. Pur si simlu o tarai ca pe o sanie.
La podet toata lumea parea cuprinsa de o suspecta pofta de pescuit la bicicleta, habar nu aveam ca bicicletele plutesc!Eu refuz sa mi-o spal in apa. O tarai asa spre urcarea de la CP. Ce sa mai urci nene pe ea imi zic, in 2011 cand a fost namolul ala, pana si Cleppe s-a dat jos aici, ma incurajez singur.
Mai ramasesera 14 km!
La CP de la calea ferata erau fotografi(normal,nu?), aglomeratie,zambete si veselie mare.
Dar cel mai important: mancare. Brusc am redevenit foarte fericit. Banane, glucoza si jumatate de bax de napolitane, plus doua kile de apa. Nu stiam ca pot fi asa de incapator!
Tot aici se poate renunta la cursa, o iei de-a lungul caii ferate inapoi si ajungi la Palatul Ghica, cam 4km pe la soare.
Decid ca Petrecerea Continua, bitches!
Si asa, printr-o viroaga si apoi in padure pe-o rampa de namol unde se vedea ca multi si-au dat examenul in Drift Masters. Reusesc sa ma melcuiesc la deal usurel, fara sa alunec in viroaga din dreapta, marcata de o mlastina sinistra cu crengi si gunoaie si.. urmeaza alti trei kilometri de padure cu lipici. Pelicanol, Prenadez,Superglue,Poxipol..toate-s vax pe langa namolul de azi. Cred ca de aia nici nu am mai facut nici pana si nici pauza de buda: mi se lipisera toate gaurile!
Marcat de efortul digestiei simt ca nu mai pot. Adoua oara pe ziua de azi. Dar acum e mai naspa, asa e cand balotezi ca prostu' jumatate din mancarea alora de la CP si apoi pleci la drum!
Imping cu greu la bicla, tot taras - rotile refuza cu incapatanare sa se invarta- si exclam intr-una:
"I'm too old for this shit! I'm too old for this shit!"
Astia din jurul meu incepusera sa caute solutii de evadare din namol si raspunsul la intrebarea "Care e cel mai scurt drum sprea asfalt??" a fost dur: "Singura scurtatura este traseul!" Muhahaha!
Dupa o lunga taraiala, la capatul padurii ne astepta un drum asfaltat (Soseaua Ghermanesti) si apoi alti 11 km de..padure.
Ajunsi la Asfalt, organizatorii ne opresc. Am depasit 6 ore de concurs deja, timpul limita, traseul mai departe este la fel de greu, 11 km si deci minim 2 ore de mers. O sa vina noaptea pana ajungem pe acolo.
Petrecerea nu mai continua asadar, si ne cer tuturor cipurile de concurs, apoi ne indruma la Finish pe sosea.
Aici prin obisnuita aglomeratie aflu ca nu mai aveau paste pentru concurentii obositi si epuizati, asa ca ma multumesc cu niste ciuperci transmisibile si cu un tricou de finisher.Cu ocazia asta constat ca in loc de XL port L ceea ce ma pune pe ganduri. Imi spal bicicleta la Standurile speciale.Asa imi extrag si al doilea Doctorat in biologie marina direct de pe un crac, sub forma unei rame suculente.De-as fi gasit-o mai devreme, cand eram flamand!
Ceva nu ma satisfacuse pe deplin in ziua asta si, in timp ce concurentii isi incarca biclele-n cele trei tiruri spre Baneasa, imi amintesc ca nu-mi place aglomeratia.
Decid ca Petrecerea Continua, asa ca o roiesc pe bicicleta la Bucuresti.
Si-am incalecat, in sfarsit, pe-o sa!
Dar pentru ca nu e chiar ca-n povesti, prin Baneasa m-a prins o ploaie torentiala care m-a spalat complet de pacate.
PS. Asta inseamna sa fii biciclist!
Disclaimer: De fapt nu am nimic cu fotografii.Smekeria e alta: toti se iau de organizatori, eu mi-s mai original > ma iau de fotografi. Stie 'mnealor de ce!
See you to the next party, bitches!
-----------------------------------------------------------------------------------------
https://www.youtube.com/watch?v=acX952WCGMA
Pana sa urc podetele de lemn peste parapetii soselei,foarte alunecoase dealtfel- cati or fi dat cu fundul de Terra pe aici- vad cativa fotografi si ma arunc si eu breaz prin baltoace poate ma aleg cu vreo poza de aratat la gagici!
Ma aleg cu o pula, astia deja umplusera cardurile si consumasera si bacteriile din DSLR-uri si moaca mea curata nu era cu nimic interesanta. "Nu esti suficient de namolos,ba!" imi zic si astept semnalul politistilor care dirijau circulatia pe Centura.
Petrecerea continua...
La un semn deschisa-i calea si o tai pe drumul cu pietris..Deja apar din ce in ce mai multi concurenti, iar cand o cotim stanga spre stana este absolut plin..
Ahaaaa deci aici erati patronilor, dar ce se intampla? De ce mergeti toti pe langa ele?Ajuns pe camp in dreptul stanii, asist la o procesiune stranie: biciclistii formasera un sir indian si mergeau pe jos..Au bagat carti la Carturesti,sau s-o fi deschis vre-o shaormarie cu de toate, mama ce-ar mai merge una cu ce trebuie, cuget eu tafnos..
Misterul se dezvaluie sub forma unui covor fermecat, de cativa zeci de metri, pus de organizatori pe noroiul gros, peste glezne, dintre tarcurile stanii. Nu am rabdare sa astept asa ca o iau prin namol patinand ca gaina pe gheata..Proasta decizie, era sa raman intepenit, musca pe lipici, asa ca ma strecor si eu cuminte pe covor..
"Ce ma, acuma nu mai esti Zmeu?" imi zice un pitic de pe creer, "acuma nu mai razi de astia de pe la coada cursei,nu? credeai ca sunt ei blegi!"
"Asta este, se pare ca pe aici sponsor principal sunt aia de la Superglue" imi zic in timp ce, odata ajuns la drumul batatorit, incerc sa mai dau jos din namol. Eu si alte zeci si zeci de sininistrati.
Nu reusesc prea mult, incalec si pornesc spe asfaltul Dimienilor. Pietricelele de pe drum se iau pe namol si-mi intra in toate lanturile,foile si pinioanele biclei de trosneste si bubuie angrenajul si mi-e clar ca pot sa-mi iau adio de la ele dupa cursa asta.
Bine macar c-am venit cu un jaf de bicla,echipata cu Shimano Sis vechi de o mie de ani..
Ajung la asfalt, fac dreapta 200m apoi reintram pe ogoare.
De aici incepea adevarata senzatie de catifelare: Noroiul reavan, lipicios si rascolit de mii de roti inaintea noastra se lipea de absolut orice parte a bicicletelor. Si acolo ramanea!
Bai dar unde sunt aia cu elicopterele care filmau, unde sunt fotografii lu' peste, sa faca niste cadre deosebite aici, in mizeria asta?? S-au dovedit niste pule cu ochelari, au stat bine-mersi pe uscat,la asfalt si pe iarba, in loc sa vina alaturi de noi, la lupta glorioasa cu namolul. Niste bulangii!
In schimb ceva mai incolo dau de Mandruta, sinistrat si blocat in namol ca dovleacu-n furca:
"Na tataie, nu prea seamana "Cu Bicicleta La Mare",nu?" zic. "Mai degraba "Cu Bicicleta Se Moare", continui, si tac-tu mare nu ma aude,preocupat sa incerce sa se filmeze cu un fel de smartfon antic si cu aburi.
Petrecerea continua...
Din fericire exista si multa iarba deja culcata la pamant si pe care se poate bicicli rezonabil. Continuam asa pret de mai multi kilometri, avand grija sa traversez viguros toate baltoacele intalnite in cale.
Din nou senzatie de catifelare maxima!
Intr-un final glorios iesim in drumul care merge drept,peste calea ferata, la Palatul Ghica.
Deja imi luasm licenta in biologie marina,multumita tuturor baltilor de pe drumuri.Nu stiam,dar pana la sfarsitul zilei urma sa ma aleg si cu doua doctorate in domeniu.Fara plagiat!
De aici si pana la asfalt am mers cuminte pe o parte a drumului,a mai uda. Am lasat tineretul sa zburde copios inainte. Schimbarea vitezelor devenise o arta mistica: eu dadeam de manete si apoi ceva se misca sub gogosile imense de namol din jurul schimbatorului de foi si pinioanelor. Sincer..nu intelegeam cum de mai functionau.
Traversez calea ferata - trenul tocmai trecuse si pentru o clipa avusesem senzatia aia celebra, ca bariera e pusa pentru tren - si ii dau usurel spre Control Pointul de la Palatul Ghica.
Aici o voce te anunta de departe ca Punctul de Control a devenit Punct de Prim-Ajutor:
"Ranitii la dreapta,cei care continua la stanga!" ))
N-o luau prea multi la stanga.
Aveam mancarimi in cur, asa ca am facut stanga, nu am oprit ci m-am deversat furtunos pe singletrailul din spatele Palatului, noroios de era sa ajung drept in balta..Ca tot eram doctorand in biologie marina.
Pana la urma ies la drumul pietruit si,pentru prima oara simt ca e greu.Mai precis ca imi introbag ceva. Apoi ma depaseste o fata, foarte concentrata pe cursa. Si doi grasi.Adica mai grasi ca mine,ca nici eu nu mi-s vreun Fat Frumos. Dar astia erau de-a dreptul agabaritici.
Decid ca Petrecerea Continua,ce pana mea!
Si continua pe drumul de pamant din jurul lacului. Am zis pamant? hahah, namol ca la Techirghiol,si-n locurile lasate plin de baltoace si ierburi, crocodili, serpi,lipitori. Probabil si tiranozauri, dar n-am stat sa verific, eu ma ocup azi doar de biologia marina..
Periodic din fata veneau pe contrasens,agale si la pas,palcuri de concurenti..asa de multi ca la un moment dat am intrebat in ce parte e concursul,nu cumva sa merg in sensul opus!
Dar nu mergeam, de fapt ei dadeau dovada de intelepciune si se retrageau la Palat.
Petrecerea Continua...
Nu stiu daca ati avut vreodata senzatia ca drumul scurt si rapid pana la toaleta devine uneori foarte lung...
E cam asa era si namoleala asta pana la asfaltul urmator. Parca era mai scurt anul trecut,cand era mai uscat,si mai drept..S-o fi lungit de la ploaie ca palaria de piele in sezonul ploios.
Pana la urma urc malul final si ies la sosea.
Aici, normal, e plin de fotografi, atent dispusi pe asfalt, la curatenie,nu cumva sa faca noroi pe talpi daca intra 200 de metri mai la vale in namol! "Sa va fut" le urez din inima, si ma stramb copios sa le stric cadrul.
Rezem un gard de bicicleta si incep sa o curat de namol. Dupa cateva minute surpriza, dau de un tricou cu Metallica cum s-ar zice, recte schimbatorul de foi. Se vede chiar si lantul. Crengile de la roata din fata nu le mai scot, la cat pamant au, sigur infloresc pana la finish,macar ajung cu flori pe bicicleta sa dau bine in pozele fotografilor imaculati si iubitori de curatenie.
In jurul meu aceeasi poveste:zeci de concurenti se chinuie sa-si decolmateze bicicletele si deja o buna parte a drumului este acoperita cu gogosi de pamant de flori foarte fertil.Lipsesc ghivecele.
Decid ca Petrecerea Continua.
Si continua direct in padure, acolo unde soseaua se termina si in fata noastra se intinde o lunga fasie de pamant intre pomi, 5 km de coclauri, liane,jungla, noroi si baltoace de-a dreptul generoase!
Totul presarat cu biciclisti atat de lenti in miscare incat fac parte din peisaj.
Probabil ca unii inca mai melcuiesc p-acolo si astazi.
Asfaltul este delimitat de namolul din fata de o bariera, inutila dealtfel, intrucat aia de pe sosea nu prea vor sa intre iar aia ajunsi deja acolo in namol nu prea mai pot sa iasa...
O viata are omul si de-aici iesim barbati, chiar si fetele, asa ca hotaram sa ne aruncam inainte.
Procedura urmata este simpla: se merge pe stanga si cu bicicleta prin santul plin cu apa din dreapta. In felul asta se mai curata rotile si deja dupa cateva sute de metri a mea se usureaza cu vreo 20 de kile, de ma uitam in urma sa nu fi pierdut bucati din cadru.
Asa, grijuliu incolonati in monom, o ardem lent prin padurea Vlasiei. Au trecut mai mult de trei ore de concurs si mi-e o foame maxima, mai ales ca in imensa mea intelepciune nu am nimic de mancat la mine.
Dar grasul din fata mea are, i se vad niste batoane in buzunarele din spatele tricoului si ma gandesc de ceva vreme sa-i sterpelesc unul, ca doar el are de unde sa slabeasca, da-l in spume.O vreme chiar ma gandesc sa-l omor si sa i le iau pe toate...dar totusi...
Ceva mai incolo ma opresc pe-un bustean, epuizat..Poate trebuia sa-i cer grasului un Snikers,poate mi-ar fi dat,sau poate nu, lasa ca stiu eu cum sunt astia cand dau de greu, tin totul numai pentru ei ba chiar mai fura si de la altii, ia mai da-l incolo de gras..Il vad cum se departeaza incet si vreau sa-i strig: "si fac ceva si pe Snikersul tau,n-am nevoie de el ma, n-am! Sac!" Dar tac..sunt prea obosit.
Pustanul din spatele meu,martor spiritual la intregul meu travaliu gastonomic, se opreste si-mi ofera jumatate din ultimul lui Snikers! Foarte de treaba baiatul, iata, my faith in humanity e restored taica!
Ii multumesc pentru gestul sau nobil (tocmai i-a salvat viata grasului) si purcedem la drum. Incep sa rememorez episoadele de supravietuire cu panarama aia de Bear Grills, si parca ramele, melcii si toti gandaceii nevinovati care inoata prin baltoace nu mai sunt chiar asa de neglijat..Ba chiar identific la un moment dat pe cadru o rama zdravana, ar fi mers facuta cu leurda care miroase in jur..
De la Palatul Ghica si pana la urmatorul punct de control,ala de la calea ferata,-in total 17 km- nu aveam sa mai intalnim pe nimeni, nici futografi spilcuiti si nici de la organizatori. Eram pe sabia proprie, o armata de eroi lasata de izbeliste..
Intelept din fire, continui sa patinez multumita ghetutelor de fitze cu cristale Scaraotchi si cu talpa lina, fara rizuri, luate astazi doar pentru ca erau singura mea pereche de incaltaminte rupta si distrusa,si nu vroiam sa fac praf unele bune.
Intre timp pe namoldromul nostru se vehiculau tot felul de zvonuri: ca de aici mai sunt 40 de km, ca ar trebui sa sunam la salvamont pentru namol si la salvamari pentru baltoace,ca oricum nu mai are rost sa continuam, probabil ca aia deja au strans Finishul si nu mai e nimeni la Snagov, ba chiar ca suntem toti morti de doua zile si ca suntem osanditi sa marsaluim asa, prin namoale pentru totdeauna.
Pana la urma iesim din nou la asfalt, la Km 30. Mai erau 24.
De aici, dupa cateva curbe, urma padurea cu zona de baltoace maxime, numita "La Crocodili".
Din nou curba gaussiana loveste in noi: vreo suta de concurenti, refugiati pe asfalt ca naufragiatii pe-o insula mica, discutau cum sa incapa toti intr-un eventual autobuz trimis de catre staff sa-i salte din ghiveci.Cum eu urasc inghesuiala...
Decid ca Petrecerea Continua.
Pedalez pe pajiste spre intrarea in padurea urmatoare, La Crocodili. Ceva ma jeneaza la spate si extrag uimit diploma primului meu Doctorat in biologie marina: un fel de miriapod paros, acum facut afis. Cateva secunde ma gadesc sa-l pastrez pentru mai tarziu, ca nu se stie, dar era prea lesinat si nu m-as fi saturat cu el, asa ca-l arunc.
Intru in padure: drumul pe sub copaci este de fapt un canal plin cu apa, lat de vreo 3 metri si lung cat vezi cu ochii. Zonei i se zice "La crocodili" si involuntar simt un nod in stomac: Inaintea mea intrasera cinci biciclisti pe aici si acum nu mai este nimeni...ceva pare ca inoata prin apa...Astept cateva secunde..
Na ma, ti-o trebuit Doctorat in biologie marina!
Fatalist, ma avant drept prin mijlocul apei, adanca de jumatate de metru, navigand pe bicicleta asemeni unui Titanic pe steroizi. Apoi mi se blocheaza lantul si, la fel ca si Titanicul, ma scufund in baltoaca.
Nu cred ca stiti senzatia aia cand risti sa te ineci ca prostul in mijlocul unei paduri...
Dar n-am murit. M-am impersonat intr-un fel de Crocodile Dundee si usurel am scapat de canalul de pe care doar gondolele mai lipseau.
Unde-s ma fotografii lu' peste prajit cand ai nevoie de ei?
Usurel, am inceput sa aud broastele de pe balta Vlasiei si asta insemna un singur lucru: urmatorul check Point deeeci mancaree! Yupiii!
Pana acolo am zis ca mai este doar un kilometru, asa ca dupa vreo trei kilometri ma intrebam deja daca n-ar fi trebuit sa iau startul nitel mai gras..
Foarte greu, intr-o procesiune tacuta, ne taram spre podetul de peste balta. Namolul a redevenit poxipolic si deja am renuntat sa mai curat bicla. Pur si simlu o tarai ca pe o sanie.
La podet toata lumea parea cuprinsa de o suspecta pofta de pescuit la bicicleta, habar nu aveam ca bicicletele plutesc!Eu refuz sa mi-o spal in apa. O tarai asa spre urcarea de la CP. Ce sa mai urci nene pe ea imi zic, in 2011 cand a fost namolul ala, pana si Cleppe s-a dat jos aici, ma incurajez singur.
Mai ramasesera 14 km!
La CP de la calea ferata erau fotografi(normal,nu?), aglomeratie,zambete si veselie mare.
Dar cel mai important: mancare. Brusc am redevenit foarte fericit. Banane, glucoza si jumatate de bax de napolitane, plus doua kile de apa. Nu stiam ca pot fi asa de incapator!
Tot aici se poate renunta la cursa, o iei de-a lungul caii ferate inapoi si ajungi la Palatul Ghica, cam 4km pe la soare.
Decid ca Petrecerea Continua, bitches!
Si asa, printr-o viroaga si apoi in padure pe-o rampa de namol unde se vedea ca multi si-au dat examenul in Drift Masters. Reusesc sa ma melcuiesc la deal usurel, fara sa alunec in viroaga din dreapta, marcata de o mlastina sinistra cu crengi si gunoaie si.. urmeaza alti trei kilometri de padure cu lipici. Pelicanol, Prenadez,Superglue,Poxipol..toate-s vax pe langa namolul de azi. Cred ca de aia nici nu am mai facut nici pana si nici pauza de buda: mi se lipisera toate gaurile!
Marcat de efortul digestiei simt ca nu mai pot. Adoua oara pe ziua de azi. Dar acum e mai naspa, asa e cand balotezi ca prostu' jumatate din mancarea alora de la CP si apoi pleci la drum!
Imping cu greu la bicla, tot taras - rotile refuza cu incapatanare sa se invarta- si exclam intr-una:
"I'm too old for this shit! I'm too old for this shit!"
Astia din jurul meu incepusera sa caute solutii de evadare din namol si raspunsul la intrebarea "Care e cel mai scurt drum sprea asfalt??" a fost dur: "Singura scurtatura este traseul!" Muhahaha!
Dupa o lunga taraiala, la capatul padurii ne astepta un drum asfaltat (Soseaua Ghermanesti) si apoi alti 11 km de..padure.
Ajunsi la Asfalt, organizatorii ne opresc. Am depasit 6 ore de concurs deja, timpul limita, traseul mai departe este la fel de greu, 11 km si deci minim 2 ore de mers. O sa vina noaptea pana ajungem pe acolo.
Petrecerea nu mai continua asadar, si ne cer tuturor cipurile de concurs, apoi ne indruma la Finish pe sosea.
Aici prin obisnuita aglomeratie aflu ca nu mai aveau paste pentru concurentii obositi si epuizati, asa ca ma multumesc cu niste ciuperci transmisibile si cu un tricou de finisher.Cu ocazia asta constat ca in loc de XL port L ceea ce ma pune pe ganduri. Imi spal bicicleta la Standurile speciale.Asa imi extrag si al doilea Doctorat in biologie marina direct de pe un crac, sub forma unei rame suculente.De-as fi gasit-o mai devreme, cand eram flamand!
Ceva nu ma satisfacuse pe deplin in ziua asta si, in timp ce concurentii isi incarca biclele-n cele trei tiruri spre Baneasa, imi amintesc ca nu-mi place aglomeratia.
Decid ca Petrecerea Continua, asa ca o roiesc pe bicicleta la Bucuresti.
Si-am incalecat, in sfarsit, pe-o sa!
Dar pentru ca nu e chiar ca-n povesti, prin Baneasa m-a prins o ploaie torentiala care m-a spalat complet de pacate.
PS. Asta inseamna sa fii biciclist!
Disclaimer: De fapt nu am nimic cu fotografii.Smekeria e alta: toti se iau de organizatori, eu mi-s mai original > ma iau de fotografi. Stie 'mnealor de ce!
See you to the next party, bitches!
-----------------------------------------------------------------------------------------
https://www.youtube.com/watch?v=acX952WCGMA
30 de comentarii:
Si ochelarii? I-ai gasit?
Da, ramasesera in pom! Culmea este ca dupa numai 200 de metri de namol mi-a sarit o bucata drept pe ochi, noroc ca ii recuperasem!
Ai inebunit? Am ras cu lacrimi. Doamne ferste sa ne intalnim ca nu stiu ce iese :)
Mamaaaa, cum e povestea asta!!!!
Am sorbit litera cu litera.
Stau sa ma gandesc ca fara sacrificiul noroiului nu-l bateai in veci pe Jules Verne asa cum ai facut-o aici.
Felicitari pentru efort si implicit pentru aceste randuri!
super povestea/la cat mai multe de genul asta /macar ne-ai mai descretit fruntile
na super tare ; am ras cu lacrimi; am descoperit reincarnarea lu'Creanga si am parcurs si eu prima data prima evadare! mersi!
Aaăaa ce rău îmi pare de tine.... Eu cred ca eram grasul cu gelurile energizante.
Nu esti sanatos omule la cap 😀😀.Am stat ceva pe buda sa citesc toata nebunia asta.
frumos :))
Tu erai cel cu ochelarii portocalii cu rame albe pe care ii cautai ?
Super, super… Cristi, ia-l pe asta de pe mine… Pe Noroiu' :-)
Tu erai cel care tot repeta "i'm too old for this shit"? :)))
Cred ca tot te-am depasit/m-ai depasit de vreo 10-15 ori
Nu pot sa cred ca tu esti cel caruia i-am oferit jumate din jumatatea batonului de Snickers. :) Sa iti fie de bine!
Salutare ! Ai repetat "I'm too old for this shit! I'm too old for this shit!" de atatea ori , incat acum imi amintesc de tine ! Am avut "onoarea" de a parcurge o bucata din partea spre final ( unde ne-au cerut cip-urile ) . Pentru mine a fost prima competitie la care am participat ( si cred ca ultima de genul asta ) ! Vremuri bune !
Felicitari pentru randurile scrise mai sus. Rezonez intru totul cu ce ai scris. Am participat si eu la doua curse de felul asta. La una am terminat in vreo 5h, iar la a doua am fost înţelept. ;))
Deci organizatorii au incercat totul, mai putin sa amane cursa cu 2 weekenduri (sa zicem, sa nu se suprapuna cu semi Bucuresti). Chiar ne intrebam duminica ce-i cu amaratii aia de pedalau pe DN1, apoi am aflat de inchiderea cursei. Bietii corporatisti... Chiar ma gandesc la ce bafta am avut ca singurele doua editii la care am participat au fost perfect uscate.
Daca te incalzeste cu ceva, cam la fel s-au chinuit si caposii care au bobinat sambata la Eco la Moeciu, cand cantareau adidasii de parca erau de plumb si alte metale grele, iar povestea ca iei coborarile in viteza a ramas o poveste dupa mai multe drifturi nereusite. Doar fauna marina lipsea, oricum jumate era plecata la Evadare, iar jumate reintrase in hibernare.
Prost an la recolta de curse, poate se mai potoleste putin, ca in curand concursurile se vor numi "X kilometri prin orezaria Y". :))
super fain ce ai scris, realist si adevarat ... nu ma simt prea mandru ca am terminat in primii 450
stiu cum am mers eu si cati carcei si nervi si noroi peste tot, incerc sa fiu empatic cu cei o mie si ceva din spate
organizatorii sper sa invete multe, cu toate astea insa, daca nu era noroiul asta, se mai povestea ceva ? :-)
Un singur cuvant :)))... MONDIAL !!!
@ Victor Matei Daa tuerai cel din fata mea cu batoanele energizante..sa stii ca nu ma gandeam serios sa te omor :))
@Adrian Topa Multumesc inca o data pentru Snikers!Chiar mi-a mai redat din puteri si sa stii ca ala a fost momentul cand am decis sa scriu despre Concurs!
O asa relatare e cam de o mie de ori mai frumoasa si captivanta fata de a cuiva din fruntea cursei!!!
Nu te cunosc, desi mi-ar face palcere. Chapeau bas, multdistinse!
Bun de dat la tipar :) Mi-ai inseninat ziua (seara) cu relatarea savuroasa a namoloventurii, cred ca mai citesc o data!
@Gys Sincer..recunosc ca si eu mi l-am recitit de cateva ori :))
Ha...ha...ha...same here 😂😂😂
Bah, nu stiu cum biciclesti, da de scris....scrii tare fain!
De mult nu m-am mai amuzat așa. Așa cum menționa cineva aici, ai un mare talent la scris. Nu am participat la concurs, dar acum am impresia ca am fost deja acolo. Bravo, felicitări.
��
:)) ai talent, nenica, nu gluma! Bravo!
3 ani mai tarziu, la fel de savutoase randurile astea! Am ras in hohote!
Trimiteți un comentariu