Profitand de vremea frumoasa de martie 2011, El Chupacabra m-am incalecat pe Murgul meu Scott, un tovaras serios si de nadejde, si-am purces la drum.
Ca de obicei, am iesit din Ploiesti pe langa Spitalul Judetean, ceea ce va doresc si voua.
Ceea ce nu va doresc este
vantul din fata care bate nebun, cu bruste intensificari, si de aia imi da o senzatie de pedalat inapoi. Dar Pshihobubu nu se lasa, si avanseaza kilometru dupa kilometru.
Usor-usor, cu 22 km/h, apoi 30 km/h,trec prin Paulesti, Gageni si fac dreapta spre Plopeni. La intrarea in Plopeni fac stanga prin padure spre Cocorasti. Aici nu bate vantul, privighetoarea canta-n cuc si-mi doresc un set nou de buci, asta de-l am ma cam doare, asa e la prima iesire serioasa din an.
Pana la intrarea in Cocorastii Mislii drumul are o coborare frumoasa. Apoi am facut dreapta spre Tiparesti. Dupa ca am urcat in sat, am coborat la rau, unde am constatat cu neplacere ca locul vadului a fost luat de un pod. Sa-i ard pe aia care au vrut pod aici.
Din pacate vremurile in care mai adapam Murgu-n rau au apus, asa ca-i dau mai departe. Fac dreapta pe DC9 spre Apa Slanicului, apoi, dupa un mic urcus, si inca un km de culturi agrare apuc la stanga in directia Slanic. Urmeza Malestii de Jos, un mic urcus si apoi o mare coborare unde am prins 56 km/h fara ma sa agit .
A urmat apoi Cotofenesti, unde poti sa te dilesti, daca nu esti deja, si Varbilau, unde aia nu mai vazusera niciodata oameni pe bicicleta. Nici acum nu si-au revenit.
Am continuat spre Salnic pe....Calea Ploiesti :)) si, aproape de intarea in orasel m-am oprit pe-o banca in fata unei mici capele, asta fiind unul din locurile mele preferate de popas.
Deja in departare se contura pe cer Piatra Verde, urcusul maxim al zilei.
"Maxim" am zis :
In curand am traversat apa Slanicului si, printre case, drumul a inceput sa urce spre culme.a Pietrei Verzi. Lungimea totala a urcusului este de 2,5 km.
La iesirea din localitate, dupa deja 400 de metri de urcat:
Aici se afla si doua curbe cu inclinatia maxima a urcusului, ai dintre voi mai slabi de cocosel pot sa dea pe jos.
Se ajunge apoi la Piatra Verde, un loc tare pitoresc, datorita culorii rocii:
Obosit dupa 50 de km de pedalat, recunosc ca am urcat doar cu 6km/h pantele in cauza, dar promit ca data viitoare sa nu mai fiu asa de rapid :D
Apoi devine si mai frumos:
Aici am incercat pe loc o panorama direct cu batranu-mi telefon;nu a iesit tocmai rau.
Dupa zona asta urcusul de domoleste, mai are doua serpentine lejere si se iese din zona Slanicului, intre doua asezari cu multi caini, foarte suparati pe Indienii Spitza Iute. Parola ca sa treceti de ei este:
" Hooooo Dihaniilor!"
Pana la coborarea dementiala in Teisani drumul strabate un platou mirific, pacat de toti taranii care, iesiti la gratar, lasa in urma multe gunoaie, suna-le-ar moartea la usa.
Oricum, per ansamblu, zona este minunata:
Si cam asa este toata aria subcarpatilor, foarte misto de parcurs la cateva zile cu bicicletele, si de stat la cort, mai ales pentru aia care au oo la ei si nu-i sperie sa duca pe bitza un samar de 8 kile. Pentru restul, covrigi si tatza de matza.
Eheei, mamelucilor, a urmat partea cea mai faina a zilei: coborarea in Teisani. Nu stiu cum se face dar aici am prins aripi de inger. Din fericire temporare, in sensul ca nu mi-a aparut din fata vreun camion ci doar am coborat cu 61km/h. Asta da KARMA!!!
Urma sa ajung in asfaltul DN1A, si sa fac dreapta spre Valeni. Deja se insera tiptil iar Indianul Spitza Iute, acum ca-mi regasisem Karma mea de zile mari, eram in bulan. In Teisani am facut dreapta iar, profitand de sinceritatea unui indicator : "Valenii de Munte 7 km". Era un drum pitoresc,prin Stubeiu, pe coaste, printre case, fara masini si linistit, incomparabil mai potrivit decat nebunia de DN1A cu care dealtfel,geografic, mergea paralel. Privelistile sunt deosebite, la un moment dat drumul parcurge o culme de deal intre valea Teleajenului si Valea Stalpului.
Apoi am ajuns in Valeni.
In ciuda insistentelor, am facut eforturi sa nu adorm la ghidon. La iesirea din orasel vazui urmatorul indicator mult asteptat:
Asadar am facut dreapta spre Salnic, oricum pana acolo drumul iesea in Poiana Varbilau, pe unde trecusem cu cateva ore inainte. Mi-am pus pe mine si pe Murg un milion de luminitze, unele mai intermintente si mai colorate decat altele, de aratam a Pipa Pacii cu marijuana.
Drumul urca pana pe culmea dealului, unde am facut un mic popas. In zare se vad luminile Ploiestiului si, in afara de bazaitul rarissim al cate unui motor, nimic nu tulbura acalmia. Pana si vantul s-a potolit si, in tihna amurgului, recunosc sincer ca, desi nu ma asteptam, simt implinirea in cautarea careia pedalasem.
Ceva mai incolo, pe-o ramura la marginea padurii un huhurez canta chemandu-si perechea si, ciudat, pana si scartaitul indepartat al sondelor se incadreaza in peisaj.
Se intunecase cand, dupa multe serpentine, am ajuns in Poiana Varbilau si am facut stanga spre Ploiesti. Pana aici soseaua pustie mi-a permis sa tai curbele liber si pe intuneric:P
Am trecut in sens invers prin Cotofenesti si apoi a urmat placerea serii, adica a noptii, urcusul pantei spre Malaestii de Jos, care ai naibii erau sus de data asta. Am continuat prin Dumbravesti si apoi Plopeni Sat unde aveam sa aflu ca puradeii mai arunca si cu pietre spre biciclisti, asa ca distractie.
Oricum, pe tot drumul pana la Ploiesti tin sa-i felicit pe toti biciclistii intalniti in cale, pentru ca niciunul nu avea absolut nici o liminita sau macar un centimetru petrat de balegar reflectorizant pe ei. Nimic ma, de-mi era teama sa nu intru-n vreunu', asa de intunericiti erau. Erau mai vizibili strigoii si fantomele, asa ca pe deal la intrare in Plopeni am incetinit nitel...
Cum insa gestul putea fi interpretat gresit de catre forurile ceresti, am plecat de acolo repede si-am traversat Plopeniul spre Gageni, ajungand pe ruta de venire.
Inca o veste imbucuratoare, inainte sa traversez calea ferata Salnic-Ploiesti:
De aici am ajuns in Ploiesti in cateva zeci de minute, dribland cu noroc gropile de canalizare neastupate de pe marginea soselei, biciclistii intunecati si serpuitori precum si localnicii intunericiti care, in ciuda mai noilor trotuare prefera soseaua.
Asta a fost cea mai simpla cale de regasire a karmei de la razboiul de Independenta incoace, ceea ce va doresc si voua.
Matracucilor!
3 comentarii:
Ooooooooooo mari si mici, Maria-Ta fusesi pe melegurile mele natale! Daca Ti-ai pune talpa iute pe acisilea pote m-as alatura calatoriilor Tale ciclotronice, recordul meu e de 21 km dar lucrez asiduu la imbunatatire lui.
Ai mers destul de ritmat. In cele 4 ore 40 ai luat vreo pauza de lunch, sau te hranesti cu lumina doar? Ma gandeam daca as fi tinut trena ... cu greu, cu greu, 5 ore ar fi fost mai relaxant pentru mine :-)
Nu am prea stat sa mananc, m-am cam intors cu hrana in rucsac. Cred ca a functionat bine fotosinteza ;)
Trimiteți un comentariu